Potrivit DIGI24.RO, Rusia se confruntă acum cu un al doilea val de plecări, dar din cauza opacității regimului este imposibil de determinat nivelul. Cei care emigrează sunt oamenii educați, dinamici, cea mai valoroasă clasă socială
Un „prim val” de emigrație a fost la începutul războiului când artiști, jurnaliști și alții care s-au opus în mod deschis regimului lui Putin au simțit că trebuie să părăsească țara imediat sau riscă persecuția politică.
Acum, cei din al doilea val sunt oamenii cu afaceri, care aveau nevoie de timp pentru a a-și lichida activele și a-și pregăti terenul într-o altă țară. Ații au așteptat terminarea anului școlar pentru a nu rupe copii din ciclul normal de învățământ.
Acest „al doilea val” de plecări este însă abia la început. Exodul este îngreunat de restricții și de procedurile complexe de obținere a vizelor.
Nu există date concrete despre numărul rușilor care au părăsit țara de la începutul războiului. Cu toate acestea, un economist rus a estimat totalul la 200.000 de la mijlocul lunii martie. Această cifră este probabil mult mai mare acum, afirmă un analist al Migration Policy Institute.
Sectorul tehnologic este una dintre numeroasele industrii de servicii profesionale care au cunoscut un exod de talente din orașele mai mari ale Rusiei, deoarece oamenii resping războiul și mediul de business total dat peste cap.
Numai în sectorul tehnologic, aproximativ 50.000 până la 70.000 de profesioniști au plecat în prima lună a războiului, cu alți 70.000 până la 100.000 adăugați în lunile care au urmat, susține un grup IT din Rusia, citat de CNBC.
Mai există un grup de profesioniști, cei din domeniul tehnologiei care lucrează cu marile grupuri occidentale. Acestea le-au pus în vedere să plece din Rusia dacă mai vor să colaboreze, pentru că rup cu totul legăturile cu țara lui Putin.
Mulți din cei din clasa de mijloc aleg țări vecine Rusiei, care au comunități mari de etnici ruși. Sunt mai multe afinități, inclusiv culturale, dar și de nivel de trai.
Însă un număr mare de astfel de emigranți ar putea să producă îngrijorare. Țări precum Georgia, Armenia sau statele baltice au suferit în trecut din cauza agresiunii ruse. Iar Moscova și-a justificat invazia din Ucraina de necesitatea de a proteja etnicii ruși din est.