Luni, 21 noiembrie, în cadrul unei reuniuni de urgență convocate la Bruxelles, președintele sârb Aleksandar Vucic și premierul albanez Alblin Kurti nu au reușit să ajungă la un numitor comun în privința disputei legate de plăcuțele de înmatriculare din Kosovo. Știrile și scenariile alarmiste despre anunțata înrăutățire a securității din Balcani au făcut înconjurul Media virtuale. Între timp, pare că lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Tensiunile au început să scadă în intensitate și pragmatismul s-a substituit isteriei generale. Fără doar și poate, e un lucru bun ce trebuie comunicat numaidecât publicului larg. După ample negocieri și concesii făcute de ambele părți, Josep Borrell, șeful diplomației europene, anunță cu surle și trâmbițe că părțile implicate au ajuns la un acord. E în vigoare de azi, 24 noiembrie.
Același Borrell susține că, prin eforturile concertate ale Uniunii Europene, s-a ajuns la evitarea unor escaladări nedorite și că, prin urmare, întreaga atenție a părților e direcționată spre normalizarea relațiilor sârbo-kosovare. Să fie chiar așa și nu altfel? Au bătut cele două părți palma pentru un acord durabil ori situația de față e doar o paranteză în lungul șir de șicane ce caracterizează istoria recentă a celor două state. Pare inutil să subliniez că, amputarea unui drept legitim, acela de a dispune asupra propriei politici de înmatriculare a autovehiculelor, nu poate și nu va reprezenta o soluție finală, în mod sincer agreată de partea care se vede silită să consimtă. Cel mult, e vorba doar despre un nou intermezzo, o perioadă în care, prin retorici înșelătoare, partizane și etniciste în egală măsură, Serbia și Kosovo se regrupează în vederea unor noi confruntări.
Revenind la optimismul diplomatului european, nu putem să nu observăm că Josep Borrell, în mod sincer și justificat extaziat de reușita propriei echipe, spune multe, dar cumva se ferește să o facă până la capăt. Evită să afirme răspicat că meritul pentru detensionarea provizorie a întregului dosar îi revine mai degrabă lui Jeff Hovenier, ambasadorul SUA în Kosovo. Nu e ca și cum recunoașterea unei asemenea realități ar pune în umbră eforturile diplomației europene, dar menționarea aportului SUA în reactivarea discuțiilor despre normalizarea relațiilor sârbo-kosovare ar fi fost un gest firesc, colegial, de bun simț diplomatic. A fost ratată această oportunitate, dar asta e o cu totul o altă poveste și nu voi insista aici pe marginea ei.
Miza centrală a ultimelor runde de discuții, înțelegerea convenită între Serbia și Kosovo, este (deja) instrumentată în cheie etnică. Nici măcar nu s-a uscat bine cerneala pe documentul parafat că una dintre părți a aruncat deja stiloul pentru a pune mâna din nou pe bâta etnicității. În vreme ce justificarea Priștinei pentru consumul intern se lasă încă așteptată, Belgradul epatează. Susține că a repurtat o victorie simbolică pentru rezidenții sârbi din nordul Kosovo. E greu de crezut că în asemenea condiții un pact între cele două state are șanse să dureze.
În puține cuvinte, merită reamintit că acordul dintre Serbia și Kosovo prevede obligații pentru ambele părți. Serbia se angajează să nu mai emită plăcuțe de înmatriculare pentru mașinile conduse de sârbii kosovari, în vreme ce Kosovo se obligă să sisteze politica de amenzi față de aceștia și își ia angajamentul de a nu proceda la reînmatricularea forțată a autovehiculelor cu plăcuțe sârbești. Situația tinde să fie clară, însă doar un naiv nu reușește să citească printre rânduri. Soluția convenită nu satisface niciuna dintre părți. Belgradul își pierde temporar unul dintre instrumentele pe care le folosea pentru a se amesteca în politica internă a Priștinei, iar ultima, mai mult nolens decât volens, se vede nevoită să scoată castanele din foc cu propriile mâini.
Apropo de situația ingrată în care se află Kosovo, nu pot să nu mă refer la problema de fond, cea care va greva și în continuare asupra stabilității din Balcanii de Vest. Serbia e incapabilă să digere că un fost teritoriu autonom aflat odinioară între granițele sale – Kosovo – are dreptul să-și imagineze și construiască un viitor independent. Nu vrea să accepte că, într-o majoritate covârșitoare, kosovarii din ultimii aproape 20 de ani vor să dispună singuri asupra propriului destin național, unul pe care îl văd la antipodul dorințelor sârbești. Dragostea cu de-a sila nu se poate, iar dosarul sârbo-kosovar e o altă expresie sugestivă a acestui clișeu încă la modă.
Voința suverană de a decide asupra plăcuțelor de înmatriculare ale mașinilor înregistrate într-un stat, oricare ar fi acesta, pare de la sine înțeleasă. Dreptul de a dispune asupra tuturor domeniilor de vitale pentru care societatea manifestă interes e pe cât de îndreptățit, pe atât de necesar. Și totuși lucrurile nu stau chiar așa. Cel puțin în cazul Kosovo, o chestiune marginală și de mică importanță tinde să învenineze la nesfârșit relațiile și așa încordate cu vecinul din nord – Serbia.
Politicile publice, așa cum sunt imaginate la nivelul unei societăți, sunt legitime atâta vreme cât nu aduc atingere intereselor populației (indiferent de etnie), celorlalte state ș.a.m.d. Așa cum, la nivel statal, sunt stabilite priorități precum programa școlară, asigurarea securității energetice, iluminatul public sau dezvoltarea infrastructurii medicale, tot așa, un stat independent e îndreptățit să dispună asupra banalelor plăcuțe de înmatriculare ale autoturismelor care-i brăzdează șoselele. Kosovo nu poate duce la bun sfârșit acest proces. E împiedicat constant să o facă. De ce? Pentru că Serbia îi face concurență și emite propriile plăcuțe de înmatriculare pentru autoturismele deținute de etnicii sârbi din Kosovo. Cel puțin pentru moment, această politică este declarativ suspendată. Dar ce se va întâmpla în viitorul apropiat?
Vor înțelege sârbii să fie consecvenți în privința angajamentului semnat astăzi? Vor reveni sârbii kosovari în posturile pe care le-au părăsit în bloc în ultimele săptămâni? Va renunța Kosovo în mod definitiv la planul etapizat pe care și l-a asumat? E pregătit să abandoneze politica de aplicare a avertismentelor și a amenzilor pentru posesorii de autoturisme cu numere de înmatriculare sârbești? Va permite circulația autovehiculelor cu plăcuțe „ilegale” și dincolo de termenul de 21 aprilie 2023? În virtutea ultimelor evoluții putem spera că au fost create premisele necesare pentru normalizarea situației dintre cele două țări?
Putem spera, dar e dificil să pariem pe o asemenea dinamică în perioada următoare. Sunt multe întrebările aflate la ordinea zilei, iar un unic răspuns, cu deosebire optimist, e greu de formulat.
