Era digitală în care trăim, înconjurați de produsul avansului tehnologic, face ca meșteșugurile vechi practicate de părinții, bunicii și străbunicii noștri să fie uitate sau chiar nedescoperite de noile generații. Evident, evoluția la care am ajuns nu ar trebui neglijată sau respinsă ca formă de protest împotriva noului, însă trebuie apreciat faptul că orice mic pas, cât de îndepărtat în timp ar fi acesta, și-a pus amprenta, mai mult sau mai puțin, asupra rezultatului la care am ajuns astăzi. În încercarea de a menține vie amintirea îndeletnicirilor de odinioară, Ministerul Economiei din Serbia a implementat un program de sprijin, sub formă de granturi nerambursabile, pentru antreprenorii care încă mai păstrează nostalgia artizanatului local.
Mai exact, Serbia a cuprins în bugetul național pentru anul 2026 suma de 390 de milioane de dinari pentru alocarea de subvenții, din care 25 de milioane de dinari vor putea fi accesați de întreprinzătorii sârbi prin intermediul Programului de Sprijin pentru Dezvoltarea Meșteșugurilor Vechi și Artistice și a Meșteșugurilor de Casă. Astfel, prin această formă de finanțare, guvernul sârb scoate în evidență importanța activităților cu semnificație tradițională, artistică, dar și culturală, încercând să pună în valoare simbolurile naționale.
Pentru a obține până la 300.000 de dinari, antreprenorii sârbi trebuie să respecte un regulament care prevede, printre altele, ca activitatea acestora să fie recunoscută și certificată oficial ca meșteșug vechi, artistic sau artizanal. Cheltuielile eligibile prin intermediul acestui program includ costul de achiziție a echipamentelor noi, a materiilor prime și a materialelor auxiliare, însă nu cuprind costurile legate de livrare, transport, vamă sau comisioanele și garanțiile bancare. De asemenea, banii ce fac obiectul grantului nu pot fi utilizați la mentenanța echipamentelor sau la instruirea personalului în domeniile de activitate specifice.
Suma maximă care poate fi accesată este de 300.000 de dinari, iar cea minimă este de 80.000 de dinari. Documentele justificative pentru primirea banilor pot îmbrăca forma unei facturi proforme, cu condiția ca aceasta să cuprindă și taxa pe valoarea adăugată, cost eligibil în cadrul respectivului program.
Cel mai important aspect îl constituie lipsa condiției privind cofinanțarea din partea antreprenorului. Concret, programul de sprijin nu presupune ca agentul economic să aducă bani personali pentru a finanța afacerea, cu excepția cazului în care costul investiției depășește limita maximă alocată prin proiect, cea de 300.000 de dinari.
