Războiul ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei continuă să producă mutații semnificative pe scena europeană. Alături de accentuarea fisurilor și a slăbiciunilor existente la nivelul statelor europene, războiul oferă și motive de bucurie. Între acestea din urmă, consolidarea raporturilor dintre partenerii care denunță aproape unanim atitudinea și politicile lui Vladimir Putin. Miza centrală? Reașezarea ordinii europene.
Joi, 6 octombrie 2022, Republica Cehă a găzduit summitul inaugural al Comunității Politice Europene (CPE). Formatul, la care au luat parte președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel, reprezentanți din toate statele membre ale Uniunii Europene, precum și 17 lideri ai unor state non-UE, dar aflate în diferite etape de aderare, este la origine o inițiativă a președinției franceze. Pe 9 mai 2022, de Ziua Europei, prin intermediul unui discurs adresat Parlamentului European, Emanuel Macron a lansat în spațiul public ideea constituirii unei noi comunități europene, în măsură să dezbată și construiască punți de dialog pentru domenii care exced cadrul Uniunii Europene. Ideea le-a surâs liderilor europeni, fiind agreată două luni mai târziu.
Inițiativa Franței, la care s-au raliat imediat toate celelalte state europene, reflectă o preocupare mai veche existentă la nivel european. Unele voci echivalează actualul format al CPE cu planul de federalizare a Europei, care datează de la începutul anilor 1990. Săpând mai mult, merită observat și că la începutul anilor 1950 s-a încercat cristalizarea unei Comunități Politice Europene, în măsură să consolideze Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), cu scopul de a înlesni desfășurarea unei activități colective în direcția politicii externe, însă proiectul nu s-a materializat. Șapte decenii mai târziu, în 2022, cu noi valențe și linii de acțiune, CPE se naște într-un context delicat, dar sub auspicii extrem de favorabile. Federația Rusă nu dă semne că ar fi dispusă să renunțe la războiul declanșat, iar solidaritatea europeană are nevoie de un nou imbold pentru a se menține pe poziții.
Între cele 17 țări care au luat parte la constituirea CPE se regăsesc, alături de Ucraina și Republica Moldova sau Turcia, și șase state din Balcanii de Vest – Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Kosovo, respectiv Bosnia și Herțegovina. Ce anume conectează toți acești actori statali de cea mai nouă comunitate europeană? Respectul afirmat pentru valorile și principiile europene, precum și apartenența geografică de continentul european.
Întrucât obiectivul central al CPE constă în asigurarea păcii, a stabilității și a cooperării strânse la scară europeană, cele 44 de state ce s-au lansat de pe picior de egalitate pe drumul dialogului constructiv se angajează să intensifice relațiile multilaterale în vederea regândirii ordinii europene. O ordine care nu poate include Federația Rusă, cel puțin nu în actuala configurație, cu păcatele de care se face tot mai mult responsabilă pe măsură ce războiul se prelungește. O nouă ordine politică și o mai solidă securitate europeană, într-un sistem care îl exclude pe Vladimir Putin, sunt sintagmele aflate pe buzele tuturor.
Cu o asemenea menire, de platformă de dialog politic, apartenența la CPE nu se prefigurează a fi un substitut pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci un forum al cărui principal rol, cel puțin pentru moment, ține de susținere și cooperare profunde în domenii precum reducerea dependențelor față de Federația Rusă, securitatea cibernetică, protejarea infrastructurii critice și altele asemenea.
Următoare întâlnire sub sigla CPE este planificată în primăvara anului 2023. Gazda reuniunii va fi Chișinăul. Cu toate că în urma întâlnirii de la Praga nu au fost formulate concluzii sau un document scris este de așteptat ca, până la summitul din Republica Moldova, relațiile dintre cele 44 de state să se intensifice și să genereze traducerea în realitate măcar a câtorva dintre obiectivele de ansamblu ale CPE.
Rolul și locul Serbiei
Summitul inaugural al CPE le-a oferit participanților ocazia îndelung așteptată a unui dialog pe teme de actualitate. Aproape că nu există dosar care să nu fi preocupat cele 44 de țări participante. De la agravarea generală a situației de securitate, la perspectivele dobândirii autonomiei energetice, securizarea lanțului de aprovizionare și până la reașezarea mediilor
diplomatice, partenerii au schimbat opinii, au discutat planuri comune și au transmis un semnal unitar, lăsând impresia că reuniunea de la Praga nu va rămâne o simplă întâlnire de curtoazie.
La fel ca pentru celelalte state din Balcanii de Vest, fondarea CPE reprezintă o fereastră de oportunitate politică pentru Serbia, chiar și numai dintr-un principiu aflat la baza societății sârbe contemporane. Potrivit primului articol al propriei constituții, Serbia se revendică de la valorile europene. Drumul european al Serbiei pare să fie asumat univoc. La fel și mijloacele pentru asigurarea păcii, a stabilității, sau pentru accelerarea progresului de ansamblu al societății. Uniunea Europeană e cel mai important partener politic și comercial al Serbiei. Acesta este un fapt incontestabil. Tot incontestabil este și că apartenența la CPE nu este o garanție a aderării la UE. CPE nu se poate constitui într-un mijloc de eludare a dosarelor de aderare, la fel cum nu poate nici să reprezinte o alternativă la procesul de extindere a UE. Jaloanele aderării rămân în picioare, iar progresele pe care le face Serbia trebuie să fie dublate de o atitudine sinceră și fermă în privința integrării europene.
Spre deosebire de vecinii din Balcanii de Vest, Serbia nu a aderat nici până în prezent la pachetele de sancțiuni impuse Federației Ruse. Nu atât sentimentele rusofile existente la nivelul societății, cât mai ales dependența covârșitoare de hidrocarburile rusești explică o asemenea opțiune. În orice caz, aceasta este retorica adoptată de liderii sârbi, care maschează astfel lipsa de asumare și de consecvență ce caracterizează Belgradul în ultimele luni. Alături de dependența de resursele energetice furnizate de Federația Rusă, pentru societatea sârbă se prefigurează o nouă provocare, cu nimic mai puțin importantă. De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent zeci de mii de cetățeni ruși s-au relocat în Serbia. Nu vorbim despre persoane lipsite de capital bănesc sau de reale posibilități profesionale. Dimpotrivă, cohorte de IT-iști și oameni de afaceri ruși s-au stabilit deja în Serbia, aducând cu sine noi perspective de dezvoltare, locuri de muncă pentru cetățenii sârbi și, cel puțin în Belgrad, o explozie a prețurilor de chirie sau pentru achiziționarea de locuințe. Afacerile imobiliare cu acționariat majoritar rusesc au prins avânt, iar fenomenul pare să fie doar la început. În orice caz, e și acesta un subiect care încetinește și amână virajul definitiv spre Occident.
Revenind la parcursul european al Serbiei, simpla participare cu drepturi depline, într-un format al egalilor, în cadrul CPE reprezintă o reușită în sine. Țara are posibilitatea să își demonstreze credibilitatea și buna credință. I se oferă ocazia de a dezvolta cooperarea cu parteneri frecventabili ai ordinii internaționale, de a dezbate teme de interes comun în vederea consolidării securității, stabilității și a prosperității de-a lungul și de-a latul continentului european.
O amplă revizuire a ordinii de securitate europene fără Rusia lui Putin, în sensul promovării unei arhitecturi de pace, este în desfășurare. Problema care se pune nu ține atât de termenii concreți ai sprijinului politic, financiar sau umanitar acordat Ucrainei. E de la sine înțeles că, într-un război nedrept, victima are tot dreptul să solicite și să primească sprijin din partea statelor europene. Ba, dacă e să fim onești, e de datoria acelorași state să se implice și să respingă categoric atentatele direcționate împotriva ordinii internaționale.
Și, atunci, ce e de făcut? Sancționarea fermă și nenegociabilă a agresorului este soluția, pentru că solidaritatea europeană rămâne prioritară. Solidaritatea în jurul regulilor și a sistemului de valori care au asigurat pacea pe continentul european în ultimele decenii.
