Cu o criză energetică amânată pentru moment, Serbia își îngăduie luxul de a nu bate pasul pe loc. Întrucât Uniunea Europeană (UE) întârzie să ofere o contrapondere solidă la relațiile frățești întreținute de Federația Rusă, Serbia se angajează într-o afacere cel puțin misterioasă. Ce face, mai precis, Serbia? Semnează un “plan de consultări” cu Federația Rusă. Acordul agreat de cele două state s-a consumat vineri, 23 septembrie 2022, la doar puțin peste 48 de ore de la decizia Federației Ruse de a decreta mobilizarea parțială în contextul agresiunii militare desfășurate împotriva Ucrainei.
Prezent la Moscova, la invitația omologului său, Serghei Lavrov, ministrul sârb de externe, Nikola Selakovic, a semnat un memorandum ale cărei clauze au fost doar vag enunțate. Momentul e cum nu se poate mai nefericit. Serbia s-a raliat statelor care denunță categoric valabilitatea referendumurilor desfășurate în Donețk, Lugansk, Zaporojia și Herson, dar înțelege să cultive relații de amiciție și să schimbe puncte de vedere asumate oficial cu regimul care se face responsabil de războiul purtat la porțile UE. În asemenea împrejurări e lesne de intuit că memorandumul în cauză e de natură să trezească temeri și suspiciuni la nivel european.
Dacă e să dăm crezare oficialului sârb, planul de consultări are un caracter inofensiv. Conține doar termenii unor dialoguri viitoare privitoare la proiectele bilaterale şi multilaterale dintre parteneri. Ceea ce nu subliniază îndeajuns ministrul de externe sârb este domeniul asupra căruia se poartă consultările: politica externă. De aici și îngrijorarea oficialilor europeni. Prin vocea lui Peter Stano, purtător de cuvânt al Serviciului de Acțiune Externă al UE, diplomația europeană se delimitează de un asemenea acord, pe care îl interpretează în cheia unei consolidări a relațiilor dintre cele două state.
Între politica promovată de UE în chestiunea războiului din Ucraina și opțiunile de politică externă asumate la Belgrad se cască o prăpastie tot mai mare. În condițiile în care blocul comunitar a prelungit recent, până la 15 martie 2023, sancțiunile impuse Federației Ruse, iar un al optulea pachet de sancțiuni așteaptă întrunirea acordului politic, gestul Belgradului de a căuta validarea Moscovei pentru creionarea viitoarelor linii de politică externă se încadrează într-o zonă gri. Mai degrabă neagră decât gri, dacă ținem cont de prioritățile strategice ale UE.
Regimul de la Moscova, care nu se dă în lături de la a șantaja energetic partenerii cu care are contracte în vigoare, întreține conflicte înghețate la granițele sale, încalcă de o manieră grosolană suveranitatea și integritatea teritorială a altor state, proferează amenințări într-un mod grosolan și se profilează tot mai accentuat într-un paria la nivel global poate fi orice, dar nu un partener viabil în materie de politică externă. Cel puțin nu pentru un stat care aspiră la statutul de membru al UE, așa cum declarativ o face Serbia.
Pe de altă parte, gestul controversat al Serbiei este în dezacord cu ieșirile publice ale oficialilor sârbi în privința denunțării unilaterale a referendumurilor organizate de Federația Rusă în teritorii care aparțin de drept altui stat suveran. Mai mult, este în contradicție cu interesele naționale pe care Serbia le revendică atunci când insistă să nu recunoască independența Kosovo. Cu toate astea, probabil inspirându-se din cacealmaua ce caracterizează mișcările politico-militare de la Kremlin, Serbia strânge cordial mâna Moscovei. Continuă piruetele și echilibristica în raport cu prioritățile asumate. Crede că, procedând cum procedează, își afirmă independența de acțiune și că, cine știe, reușește să obțină mai mult din partea europenilor. Cui servește o asemenea ambivalență? Fără îndoială, actualilor lideri politici și asta doar pe plan intern. O asemenea retorică poate fi înghițită pe nemestecate doar de publicul sârb, însă, dincolo de granițele statului sârb, nimeni nu se mai iluzionează cu privire la dualitatea contraproductivă a Serbiei.
Un ultim aspect. Închiderea capitolului reprezentat de aderarea Serbiei la UE implică și alinierea integrală la politicile europene, inclusiv în materie de politică externă. Așa funcționează lucrurile, așa e firesc, acesta e consensul, iar acolo unde actualii membri nesocotesc principiile de căpătâi ale uniunii există instrumente juridice și instituționale pentru a fi trași la răspundere. Așadar, politica externă e unul dintre subiectele nenegociabile, însă Serbia își asumă doar parțial responsabilitățile pe care, de principiu, le-a acceptat ca stat candidat. Face caz de autonomia de care înțelege să se bucure în administrarea propriei societăți, însă tinde să uite că de ritmul reformelor implementate și de credibilitatea de care dă dovadă depinde însăși aderarea la UE.
În condițiile în care, de la începutul acestei veri, Serbiei i se reamintește periodic că e imperios necesar să își racordeze inițiativele externe la politica externă promovată de UE, ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută este departe de a fi surprinzător. Reprezentanți ai Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, al doilea cel mai numeros grup de europarlamentari din legislativul european, atrag atenția asupra abaterilor de parcurs de care se face responsabilă Serbia. Dacă Belgradul nu se aliniază cât mai rapid sancțiunilor impuse Federației Ruse, statutul de stat candidat la aderarea la UE
trebuie să fie reevaluat, susțin aceștia.
În orice caz, semnalele venite de la Bruxelles sunt de natură să tulbure apele la Belgrad. Căile politicii externe urmate de Serbia sunt oricum, dar în niciun caz pe deplin previzibile. În șirul de întrebări fără răspuns, de dileme și de ecuații greu de rezolvat, un lucru pare limpede. Doar de înțelepciunea liderilor sârbi depinde normalizarea relațiilor cu UE. De la ei sunt așteptate eforturi constructive, după cum tot de la ei poate deriva o eventuală abandonare a parcursului european al Serbiei.
