Japonia nu se lasă intimidată de amenințările Rusiei la adresa sa

by Cristian Florescu

Japonia condamnă amenințările Rusiei că va veni cu contramăsuri ca răspuns la sancțiunile impuse Moscovei de către Tokyo. “Orice contramăsuri rusești împotriva Japoniei ar fi inacceptabile”, a declarat secretarul șef al cabinetului japonez, Hirokazu Matsuno, citat de CNN, transmite DIGI24.RO

“Toată această situație este generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Orice răspuns care încearcă să transfere responsabilitatea asupra Japoniei este extrem de nejustificat și inacceptabil”, a declarat Matsuno într-o conferință de presă joi.

Declarațiile lui Matsuno au venit după ce, în urmă cu o zi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat că Moscova ia în considerare contramăsuri împotriva Tokyo, care a impus Rusiei o serie de sancțiuni pentru invadarea Ucrainei. 

Japonia s-a alăturat ţărilor occidentale în ultimele săptămâni impunând sancţiuni economice Moscovei pentru ofensiva sa din Ucraina, lansată la 24 februarie. Japonia a luat măsuri pentru a revoca statutul comercial al Rusiei de “națiune cea mai favorizată”, a declarat Kishida săptămâna trecută. El a numit, de asemenea, invazia în Ucraina o “atrocitate istorică” și a spus că Japonia va continua să colaboreze îndeaproape cu liderii G7 pentru a întări sancțiunile financiare împotriva Rusiei.

Rusia a anunțat la sfârșitul lunii martie că renunță la discuțiile cu Japonia pentru semnarea unui tratat de pace oficial, Moscova fiind deranjată de faptul că guvernul nipon s-a alăturat sancțiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invazia din Ucraina.

Având în vedere “natura evident neprietenoasă” a restricțiilor unilaterale impuse de Japonia Rusiei în legătură cu situația din Ucraina, “partea rusă nu intenționează, în circumstanțele actuale, să continue negocierile cu Japonia pentru un tratat de pace, deoarece este imposibil să discutăm despre semnarea unui document fundamental privind relațiile bilaterale cu un stat care adoptă o poziție vădit neprietenoasă de natură să dăuneze intereselor țării noastre”, arăta într-un comunicat al MAE rus.

 

0 comment
0

You may also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More