În cea mai recentă apariție publică, Ana Brnabic, prim-ministrul desemnat al executivului de la Belgrad, a lăsat să se înțeleagă că e profund conștientă că, în lipsa ralierii integrale a Serbiei la setul de sancțiuni impuse Federației Ruse, parcursul european al țării sale rămâne unul problematic. Nimic nou până aici. Până și cel mai puțin avizat dintre observatorii spațiului european putea formula o asemenea concluzie și, doar în treacăt fie vorba, nu sunt deloc puține analizele prin care s-au tras semnale de alarmă tocmai în această direcție.
Faptul că, după îndelungi piruete și naivități complice, Belgradul asumă în cele din urmă o asemenea poziție este un lucru bun, promițător. Dar nu e totul. În mod convenabil, Ana Brnabic, aflată deja la cel de-al treilea mandat de premier, trece sub tăcere progresele insuficiente înregistrate de statul sârb la nivelul domeniilor pe care s-a angajat să le reformeze. Aici este miza, aici e de găsit miezul problemei. Contrar celor declarate, prim-ministrul sârb știe prea bine că motivul principal pentru care aderarea Serbiei la Uniunea Europeană (UE) bate pasul la loc e de căutat chiar aici, în zona inconfortabilă a reformării propriei societăți și a instituțiilor, a instaurării statului drept, unde legea și nu forța domină. Aici, în propria bucătărie, și nu în presiunile externe e de căutat explicația pentru înghețarea provizorie a procesului de aderare.
Dintr-o altă perspectivă, ținând de sfera discursurilor politicianiste, atitudinea premierului sârb e explicabilă. Ba e chiar dezirabilă. Jongleriile pe care le face sunt adresate publicului intern. El e destinatarul unic al acestei retorici care e doar parțial onestă. Ascunsă bine sub steagul promovării intereselor naționale sârbe, pe care în mod legitim e chemată să le apere și reprezinte, arată cu degetul către Europa. Cu ce scop? Strângerea rândurilor în jurul coaliției aflate la guvernare. Se gândește oare în mod serios la o impunere imediată a sancțiunilor împotriva Moscovei? Ori mizează pe reacția naturală a publicului intern favorabil Rusiei? Greu de spus. Pentru moment pare să penduleze între interesele clamate în mod tradițional de statul sârb: și cu unii, și cu alții, dar mai ales prin noi înșine (sic!).
Nici aici nu e nimic nou sau senzațional. Vecinii noștri își fac și azi un adevărat titlu de glorie dintr-o asemenea purtare, chipurile, independentă. Pare că experiența traumatizantă a Republicii Moldova nu le-a servit de lecție. Nu au înțeles că din cochetarea cu Moscova nu poate ieși nimic bun. Dimpotrivă, nu are altă urmare decât îngreunarea modernizării țării. Apropierea treptată de România a reprezentat ieșirea din impas pentru Republica Moldova. Schimbând ceea ce e de schimbat, poate că și Serbia poate conta pe o asemenea relație.
În schimb, câtă vreme Serbia continuă să basculeze periodic între unii și alții, nefiind parcă capabilă să dea dovadă de consecvență, să-și descopere vocea și autoritatea, câteva elemente rămân la fel de simple. Politica externă unitară a UE, respectiv planurile și strategiile vizând securitatea energetică a statelor europene, mai mult ca oricând în trecut, sunt dosare esențiale pe care oficialii europeni înțeleg să le trateze integrat. Represaliile impuse Moscovei de UE și de către țările care aspiră să i se alăture sunt legitime. Sunt consecința directă, departe de a fi proporțională, față de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă. Sancțiunile sunt legitime și se impune menținerea lor. Cel mai important, sunt nenegociabile. Și tocmai acest caracter intransigent, nenegociabil, de la care se revendică măsurile impuse unui stat agresor pare să-i scape din vedere Serbiei. Nu pot fi admise concesii dintr-un simplu motiv: nu totul poate fi tranzacționat.
Valorile și convingerile aflate la fundația Uniunii Europene și-au dovedit durabilitatea în trecerea anilor, după cum practicile dezvoltate și maniera constructivă de a vedea lumea de azi au adus prosperitate pentru cetățenii europeni. Au venit la pachet cu multiple beneficii între care respectul pentru celălalt, pentru ideile și capitalul său reprezintă doar o mică parte. Cetățenii sârbi migrează sau lucrează în statele UE pentru toate acestea. Un alt fapt, UE rămâne cel mai important partener comercial al Serbiei și singura promisiune a unui viitor mai bun, mai sigur.
Să tânjești după integrare fără a te integra cu adevărat e un nonsens. Nu poți să faci parte dintr-o mare familie dacă accepți doar o parte dintre principiile politice pe care se întemeiază aceasta. Dacă le admiți pe unele și le respingi pe altele după bunul plac. Tocmai de aceea, dincolo de declarațiile de conveniență ale mai marilor zilei din Serbia, sârbii știu că nu există altă cale. Nu există jumătăți de măsură și nici scurtături. Planul e simplu, e coerent: reforme structurale și aderarea integrală la valorile și politicile europene.
