Pentru copiii din Europa, venirea toamnei echivalează cu începerea școlii. Cel puțin așa ar trebui. Dreptul la educație este consfințit nu doar de constituțiile și practicile cotidiene ale statelor în care drepturile și libertățile cetățenești sunt respectate, ci și de elementarul simț comun. E de la sine înțeles să consideri că oricărui cetățean, indiferent de vârstă, îi este garantat accesul neîngrădit la cunoaștere și dezvoltare, știute fiind meritele și avantajele incontestabile ale educației în construirea unei vieți normale, funcționale.
Dacă în România noul an școlar a debutat luni, 5 septembrie 2022, alte state europene, învecinate sau nu cu țara noastră, s-au dovedit mai precoce. Polonia, Cehia, Serbia, Slovacia și Ungaria au luat startul mai devreme. Nu este însă și cazul Bulgariei, care va deschide anul școlar 2022/2023 abia pe 15 septembrie 2022. Și copiii din Federația Rusă au început școala. Același lucru l-au făcut și cei din Ucraina, însă în împrejurări infinit mai delicate, marcate de un război care depășește o bornă psihologică ce nu anunță nimic bun – 200 de zile de conflict sângeros. Mai bine de jumătate de an în care nu protejarea dreptului la educație a primat, ci dreptul forței, oricât de nemilos și de nedrept ar fi acesta.
În orice caz, nu atât momentul de începere a școlii prezintă interes, cât mai ales situația reală din teren. Zeci de milioane de europeni s-au dus zilele trecute pentru întâia oară sau au revenit pe băncile școlilor. Emoția resimțită față de un capitol care stă să înceapă sau entuziasmul pentru reîntâlnirea colegilor și a profesorilor sunt sentimente unice. În grade diferite, sunt resimțite de toți cei care intră și trec prin școală. Imaginile surprinse pretutindeni în Europa cuprinsă de febra începerii anului școlar dau dimensiunea acestui entuziasm sincer și necesar. Din păcate, realități precum cele de mai sus nu sunt accesibile și pentru marea majoritate a copiilor din Ucraina.
De la începutul războiului și până în prezent, ucrainenii continuă să străbată cu demnitate provocările pe care le aduce conflictul în desfășurare, în egală măsură sângeros și nediscriminatoriu. Toate domeniile societale sunt afectate. Oamenii îndură lipsuri și privațiuni îngrozitoare, incompatibile cu vremurile pe care le trăim. Își conservă energiile și își călesc speranța în așteptarea unor timpuri mai drepte. Speră că vor ieși cu bine din această încercare și că noul normal din prezent este doar o fază pasageră, doar un supliciu care-și va găsi în cele din urmă sfârșitul. Mai speră din răsputeri că-și vor recăpăta viețile de dinainte de război și că vor reuși să dea un nou sens, optimist, traiului de zi cu zi. Toate acestea sunt gânduri legitime și demne de apreciere, dar războiul din cetate nu se încurcă în asemenea năzuințe. Precipită lucrurile, întunecă perspectivele și amenință să schimbe ireversibil viața a peste 40 de milioane de ucraineni.
În mod evident, educația ucrainenilor nu avea cum să rămână neatinsă de flagelul războiului. Dimpotrivă. A fost afectată într-o asemenea măsură încât doar circa 3500 de școli dintr-un total de 12900 s-au redeschis joi, 1 septembrie 2022. Peste 2400 de clădiri destinate desfășurării actului educațional au fost grav avariate de la începutul războiului. Dintre acestea, aproape o zecime au fost complet distruse. În asemenea condiții, pentru ce mai mare parte a copiilor, școala se va derula la distanță, în format online, condițiile din teren făcând mult prea riscantă tradiționala desfășurare a cursurilor.
Poate mai mult ca orice alt fenomen, războiul lasă urme de neșters în viețile copiilor. Mai ales pentru ei, războiul nu se termină odată ce au ajuns în siguranță într-un loc sigur, cu toate că, odată ce încep școala, își reiau, printre picături și bombe, activitățile specifice copilăriei. Trauma pe care o aduc cu sine bombardamentele și operațiunile militare se preschimbă în timp într-o cicatrice permanentă. Cu cât petrec mai mult timp în preajma unui teatru de operațiuni, cu atât cresc șansele de a fi mai predispuși la afecțiuni mintale sau psihologice în viața de adult, de a dezvolta afecțiuni fizice și sociale dintre cele mai grave.
Până în prezent, sute de copii au căzut victimă bombardamentelor puse în practică de agresori, iar mai multe milioane au fost nevoite să-și părăsească căminele. Milioane de copii s-au strămutat în țară, departe de linia frontului, alături de familii care caută cu disperare un loc sigur. Alte milioane au părăsit granițele, stabilindu-se în țări din Uniunea Europeană și nu numai. Bilanțul copiilor care au fost siliți să ia calea exilului este de-a dreptul revoltător și se actualizează zilnic într-un sens dureros. Criza educațională declanșată de războiul aflat în curs nu poate fi decantată în totalitate încă, însă ne rămân totuși câteva fapte ce pot fi analizate.
Peste jumătate de milion de ucraineni au început școala în statele în care sunt găzduiți. Polonia, Germania și Cehia au reușit performanța de a integra mai mult de 350 de mii dintre aceștia în sistemele naționale de învățământ. Un număr și mai mare de copii, aflați în aceste momente departe de Ucraina, au început școala în format online. Sunt conectați la curricula ucraineană și, în măsura posibilităților, încearcă să țină pasul cu educația pe care o oferă autoritățile ucrainene grav afectate de război. Pentru aceștia din urmă, bariera lingvistică din statele în care sunt găzduiți, la care se adaugă neputința financiară sau de altă natură a părinților au reprezentat piedici imposibil de depășit.
Nu doar majoritatea covârșitoare a copiilor ucraineni care și-au părăsit țara natală sunt nevoiți să învețe în sistemul online. Elevii din nordul și estul Ucrainei sunt în aceeași situație. Mai bine zis, doar un sfert dintre elevii Ucrainei pot participa în regim fizic la activitățile găzduite în școli. Pentru restul, cei mai mulți, tratamentul rămâne identic. Orele se desfășoară exclusiv online.
În teritoriile ocupate, în Donbas și în celelalte regiuni aflate sub controlul Federației Ruse, elevii ucraineni sunt puși în situația de a face față unui alt tip de provocare. Le este impusă curricula rusească și, în contrast cu situația reală, se fac reale eforturi pentru a li se insufla respectul pentru ocupant, la pachet cu disprețul pentru Ucraina. Această dramă afectează în egală măsură și profesorii ucraineni. Sub imperiul unor sancțiuni usturătoare, aceștia sunt forțați să de curs noilor priorități în materie de educație. Kremlinul înțelege rolul determinant pe care îl joacă școala în crearea așa zișilor patrioți de mâine. Tocmai de aceea, fără jumătăți de măsură, atât pe plan intern, cât și în regiunile ocupate, se ocupă cu o mână de fier de instruirea elevilor.
Indiferent de contextul în care se află, copiii Ucrainei sunt departe de a avea o soartă de invidiat. Celor mai mulți dintre ei le este negat cu brutalitate dreptul la educație. Pentru puțini dintre ei, departe de a fi mai norocoși, începerea școlii joacă rolul unei promisiuni. Că educația poate continua, că viața își reia cursul normal și că, undeva, poate nu prea departe, se întrevede ieșirea din acest impas teribil.
