Concomitent cu agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, perspectivele de stabilitate în sud-estul Europei cunosc o degradare accelerată. Cum se întâmplă mai mereu, un dosar îl potențează pe celălalt. Principiul vaselor comunicante funcționează și aici de minune. Așa cum ecourile și consecințele imediate ale războiului ilegitim, ilegal și neprovocat pe care Rusia îl poartă cu cerbicie în Ucraina provoacă repoziționări geostrategice fără precedent la scara Europei postbelice, tot așa, în tabăra occidentală, fricțiunile generate de colaborarea dintre “egali” detetmină adâncirea unor falii nicicând închise în vremuri de pace.
Deosebirile de abordare existente în interiorul Uniunii Europene, firești în logica unității in diversitate, se acutizează în confruntarea cu statele iliberale sau, mai grav, autoritar-dictatoriale. Din fericire, cel puțin pentru moment, nu consemnăm ieșiri zgomotoase din ritm, deși riscurile asociate unei asemenea evoluții se conturează tot mai apăsat.
În aceste împrejurări, o problemă presantă e reprezentată de recrudescența grupărilor populiste. Nu doar inflația agresivă determină reevaluarea într-o cheie pozitivă a grupărilor populiste sau extremiste de către cetățenii din Ungaria, din Bosnia și Herțegovina, din Serbia sau din Bulgaria. Lipsa doar rareori îndreptățită de răbdare a acelorași cetățeni, la care se adaugă demonii reciclați ai naționalismului, nicicând adormiți, sau puterea de atracție pe care o exercită regimurile autoritare (Federația Rusă, China, Turcia ș.a.) prin ușurința înșelătoare cu care tranșează problematici complexe sunt de natură a explica atractivitatea în creștere de care se bucură aceste grupări.
În cazul Ungariei, relația cu oficialii Uniunii Europene este departe de a fi cordială, profilându-se riscul extrem ca țara să fie privată de o parte semnificativă a finanțărilor europene. Retorica establishmentului de la Budapesta nu este, din păcate, o ieșire izolată în decor. Dimpotrivă, prin fiecare poziționare publică a celor mai importanți decizionali maghiari, Ungaria se îndepărtează tot mai mult de principiile asumate și promovate la nivelul blocului comunitar. Vituperările pe teme legate de imigrație sau, mult mai recent, de natura scandaloasă a agresiunii Federației Ruse în Ucraina, de pachetele de sancțiuni impuse Moscovei, de atractivitatea sistemelor economice de sorginte autoritară au devenit reflexe cotidiene. Că nu este vorba despre o rătăcire temporară o demonstrează expectațiile liderilor de la Budapesta. Chiar dacă raporturile bilaterale cu Polonia sunt momentan reci, Budapesta speră că, odată încheiată aventura Rusiei în Ucraina, lucrurile vor intra pe făgașul normal. Mai mult, pariază pe o îmbunătățire considerabilă a dialogului cu ceilalți actori ai formatului Vișegrad – Cehia și Slovacia, unde partea maghiară este încrezătoare că partidele iliberale se pot impune la guvernare. Și ca tabloul să fie complet, Ungaria așteaptă cu sufletul la gură alegerile legislative din Italia (duminică, 25 septembrie). De acolo, în primul rând, sunt așteptate semnale ferme de susținere față de politicile promovate de Budapesta.
În ceea ce-i privește pe ceilalți vecini ai României situația este sensibil diferită. Evoluțiile recente din Bulgaria, respectiv din Bosnia și Herțegovina sunt legate intrinsec de alegerile legislative programate să se desfășoare în perioada imediat următoare. Evident, altele sunt mizele în Bosnia și Herțegovina, țară care nu a dobândit până în prezent statutul de stat candidat la Uniunea Europeană, deși își dorește atât integrarea în structurile acesteia, cât și în NATO. Mai grav, tendințele centrifuge manifestate de Republica Srpska de-a lungul ultimului an nu anunță nimic bun. Pentru perioada imediat următoare, obiectivul central al țării gravitează în jurul contracarării eventualelor ingerințe externe, de natură să afecteze procesul electoral. O asemenea evoluție poate contribui la constituirea unui legislativ legitim, capabil să reflecte aspirațiile reale ale cetățenilor din fosta Iugoslavie.
Pe de altă parte, instabilitatea care caracterizează executivul din Bulgaria își poate găsi o rezolvare favorabilă cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate planificate pe 2 octombrie 2022. În condițiile în care nivelul de viață al cetățenilor bulgari cunoaște aceeași descreștere cu care se confruntă și restul europenilor, poate chiar cu asupra de măsură, formularea unui pronostic în perspectiva stabilizării climatului politic intern este o sarcină ingrată. Tabăra favorabilă în mod organic Federației Ruse crește în popularitate, iar o eventuală victorie a acesteia în scrutinul apropiat este de natură să dea frisoane atât oficialilor de la Bruxelles, cât și României. Apariția unui nou guvern nefavorabil pachetelor de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și, în general, opticii de condamnare din principiu a agresiunii militare din Ucraina este un scenariu de coșmar și încă nu poate fi exclus din ecuație.
Nici în Serbia lucrurile nu stau neapărat bine. Soluția amânării intrării în vigoare a documentelor de identitate clamate de Kosovo, deși salutară, este doar o etapă provizorie. În vreme ce Serbia își pune mari speranțe în tergiversarea întregului proces, mizând pe o amânare sine die a recunoașterii statalității kosovare, Kosovo nu înțelege să facă concesii într-o dispută pe care o consideră legitimă. Relațiile dintre cele două state rămân în continuare tensionate, iar anularea și interzicerea evenimentului EuroPride 2022 din Belgrad, dincolo de implicațiile imediate, denotă rigiditate și inflexibilitate din partea Belgradului. Retorica ce caracterizează așa-zisul dialog dintre Serbia și Kosovo abundă în tușe groase naționaliste, chiar dacă acest fenomen, al naționalismului, este la originea tuturor dramelor ce au secerat Balcanii de Vest în ultimele decenii.
În lumina acestei dinamici instabile, situația în care se găsește România nu este demnă de invidie. Cu focare de instabilitate în zona de frontieră, are nevoie mai mult ca niciodată de echilibru, coerență și stabilitate socială și politică. Prin exercițiul zilnic al actului decizional, coaliția aflată la guvernare în România se achită relativ bine de sarcinile ce-i revin. Încă există neînțelegeri și frământări, dar niciunele dintre ele nu au potențialul de a dinamita contextul de securitate cu greu conturat.
La intervale regulate, beneficiind de promovare intensă, se fac auzite în spațiul public contestări ale solidarizării României împotriva Federației Ruse sau, mai recent, puneri sub semnul întrebării ale granițelor ucrainene. Invocarea unui așa-zis drept istoric pentru contestarea actualelor decupaje naționale este nu doar înșelătoare, ci și profund imorală. Instrumentalizarea istoriei nu aduce nimic bun. Fiind exigenți cu unele state, revizioniștii sunt părtinitori cu altele. Tocmai de aceea, diacursurile revendicate de la asemenea construcții ideologice nu conduc la nimic bun. Pot genera consecințe iraționale, iar răul gândit se poate transforma în rău trăit. În mod îmbucurător, asemenea luări de poziție nu reflectă opinia majorității covârșitoare a românilor. Ținând cont de riscurile prezente, pasibile de agravare odată cu sosirea sezonului rece, România nu-și permite să alăture o criză politică și de identitate anunțatei contracții economice. E nevoie de multă înțelepciune, de responsabilitate și nu mai puțin de hotărârea de a exporta cele mai bune practici și valori europene către statele ce par prinse într-o spirală îngrijorătoare.
