Suedia și Finlanda sunt pregătite să intre în NATO

by Cristian Florescu

Rusia a făcut o „imensă gafă strategică”, având în vedere că Finlanda și Suedia par să fie pregătite să intre în NATO cel mai devreme în vară, scrie publicația The Times, care citează oficiali americani, relatează DIGI24.RO

Oficiali ai SUA au spus că aderarea Suediei și Finlandei la NATO a fost pentru ambele state nordice „un subiect de discuție și pentru mai multe sesiuni”. Oficialii au vorbit despre acest lucru săptămâna trecută cu miniștrii de externe ai alianței nord-atlantice, discuții la care au participat și Suedia și Finlanda, mai scrie The Times, conform Reuters.

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, spunea, în urmă cu o săptămână, că nu este nevoie de organizarea unui referendum pe tema aderării țării sale la Alianța Nord-Atlantică pentru că este clar că majoritatea populației este de acord cu aceasta.

Oficialul a spus că, până anul trecut, a avut dubii cu privire la sprijinul public și politic pentru aderarea la NATO, însă că lucrurile s-au schimbat anul acesta, odată cu invazia rusească în Ucraina.

Șefa guvernului suedez, Magdalena Andersson, a declarat că țara sa „nu exclude” o candidatură de aderare la NATO ca o consecinţă a invaziei ruse în Ucraina, după ce îşi exprimase până acum opțiunea de a vedea Suedia rămânând în afara alianţelor militare.

Finlanda şi Suedia nu sunt ţări membre ale NATO, dar sunt parteneri apropiaţi ai alianţei militare.

Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă graniță cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina.

0 comment
0

You may also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More