Comisia Europeană continuă să susțină financiar parcursul european al statelor din arealul Balcanilor de Vest. 171 de milioane de Euro au fost aprobate recent pentru susținerea proiectelor de infrastructură și a sectorului privat din țări precum Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord și Albania. Serbia nu se regăsește printre destinatari. Întâmplare sau gest premeditat? Mai degrabă al doilea scenariu. Derapajele executivului de la Belgrad nu pot fi trecute cu vederea. Dimpotrivă, semnalele pe care le transmite Uniunea Europeană (UE) sunt fără echivoc. Cel puțin pentru moment.
Totul se schimbă, dar trebuie să rămână la fel!
În Serbia, deși sunt clamate schimbări și reforme la tot pasul, lucrurile merg la fel ca întotdeauna. Poate doar puțin mai rău. Nu există voință politică pentru a accelera procesul de reforme. În ciuda episoadelor mai degrabă izolate în care statul sârb înțelege să facă eforturi pentru transpunerea în realitatea cotidiană a recomandărilor (a se citi obligațiilor) asumate pe calea aderării la UE, regimul Aleksandar Vucic bate pasul pe loc; în contrast cu așteptările unor categorii importante din societate. Nu există voință pentru a consolida statul de drept. Exercițiile electorale organizate în ultimii ani sunt în cel mai bun caz o glumă; una nesărată, evident, care îi dezgustă pe mulți dintre sârbii de rând, care s-au resemnat, dar și pe oficialii europeni, care observă și semnalează nereguli și abuzuri grosolane. În schimb, există voință și dorință pentru aspirarea de bani europeni – dacă se poate – fără obligații. Ca și cum scamatoriile făcute de liderii sârbi ar scăpa la nesfârșit vigilenței UE. Există, în sfârșit, voință pentru a mima sentimente proeuropene, doar pentru a camufla disprețul profund pe care mai marii zilei din Serbia îl resimt față de maniera în care UE vede lucrurile. Nu poți să arborezi steagul UE, dar în același timp să nesocotești multe dintre valorile și crezurile împărtășite la nivelul spațiului comunitar.
Ambiguitate strategică, dar până când?
Peste doar câteva săptămâni se împlinesc patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina. Nici până în prezent Serbia nu s-a raliat atitudinii adoptate de către UE în relația cu statul agresor. Dependența energetică de marea „benzinărie” din est și relațiile frățești, întemeiate pe identitatea istorică și culturală, cu Marele Urs sunt livrate publicului intern cu titlu de dinamici legitimate istoric, iar actorilor occidentali pe post de pârghii de constrângere. În imaginarul colectiv sârb, cel puțin în cel ce susține actualul regim, se consideră că poți juca la fel de bine în ambele tabere; că poți ajunge la integrare europeană chiar cu prețul disocierii de principalele linii de politică la care UE ține în mod expres și fără de care proiectul european nu și-ar mai afla rostul, în lipsa normelor și a unei atitudini ferme în raport cu agresorii; oricare ar fi aceștia.
Din păcate (pentru publicul sârb ce-și dorește cu ardoarea împământenirea statului de drept și în țara natală), o asemenea atitudine nu poate avea urmări benefice. Nu poți să militezi pentru integritatea granițelor naționale, să acuzi UE pentru neîmplinirile economice și sociale din propria țară și în același timp să cultivi prietenii cu cei ce nu-și ascund disprețul față de proiectul european. În schimb, atitudinea deja veche a statului sârb are rolul de a transforma prejudecățile europenilor în judecăți de valoare, iar temerile în realități palpabile, toate acestea cu consecințe dintre cele mai grave pentru destinul european al țării.
O neîncredere generală a UE în raport cu sinceritatea intențiilor de aderare ale Serbiei nu ajută cu nimic cel mai mare stat din Balcanii de Vest. Cu atât mai mult cu cât țări precum Muntenegru, Macedonia de Nord și chiar Albania înregistrează progrese într-un ritm susținut. UE are nevoie de Serbia, dar asta nu înseamnă că proiectul european nu poate merge mai departe fără ea. Și Serbia are nevoie de UE, dar încă nu realizează cât de mult, cu toate că nu duce lipsă de exemple în imediata vecinătate. România și Bulgaria sunt cele mai evocatoare.
