Guvernul croat a pregătit un pachet în valoare de 4,8 miliarde kuna (725 milioane de dolari) destinat să contracareze impactul creşterii preţurilor la energie asupra gospodăriilor, firmelor şi grupurilor sociale vulnerabile, a declarat miercuri premierul Andrej Plenkovic, informează www.stiripesurse.ro
“Acest pachet a fost conceput în mod sistematic, vine la momentul adecvat, este bine pregătit şi comprehensiv. Acest pachet este destinat gospodăriilor, firmelor şi fermierilor”, a declarat premierul croat.
Potrivit lui Andrej Plenkovic, în timp ce în Uniunea Europeană preţurile la electricitate au crescut cu peste 30% iar preţul gazelor naturale s-a majorat cu peste 70%, Croaţia nu a majorat încă preţurile pentru consumatorii casnici.
Plenkovic a precizat că măsurile avute în vedere de Guvernul de la Zagreb vor limita creşterea preţurilor la electricitate la 9,6% iar în cazul gazelor naturale la maximum 20%, adăugând că în absenţa acestor măsuri preţurile ar creşte cu 23%, respectiv 79%.
De asemenea, Guvernul croat va reduce permanent cota de TVA la gaze şi energie termică, de la 25% până la 13%, precum şi temporar cota de TVA la gaze naturale, până la 5%, începând din data de 1 aprilie 2022, când măsurile anunţate vor intra în vigoare, şi până la finele lunii martie 2023. Integral pe STIRIPESURSE.RO