Violența nu-și poate găsi locul într-o democrație ce se vrea autentică și credibilă. Pur și simplu e incompatibilă cu jocul democratic și cu așteptările firești ale societății. Cu încrederea de care pretind că se bucură puternicii zilei și cu valorile împărtășite la nivelul Uniunii Europene. Intimidările de tot felul, mereu mai explicite și mai dăunătoare, abuzurile și obișnuința reflexelor autoritare nu fac decât să adâncească faliile și așa adânci existente în societatea sârbească.
Avocații reformei cu orice preț se luptă cu loialiștii preocupați de menținerea statu-quo-ului în orice condiții. În fond, Serbia nu propune nimic nou. Nu surprinde pe nimeni. Dimpotrivă. Spune aceeași poveste de aproape două secole. Reia, sub o formă sau alta, traumele experimentate de-atâtea ori în istoria sa modernă. Tensiunea structurală dintre vechi și nou, dintre închidere și deschidere către ceilalți, dintre un stat ce doar mimează contractul social cu propria populație și unul ce se vrea de drept, traversează ca un fir roșu istoria recentă a Serbiei. Cu ce rezultate pentru stabilitatea țării? Ca mai mereu, îndoielnice. Cu ce perspective pentru destinul european al Serbiei? Mai degrabă nefavorabile.
Cu toate că inclusiv la nivelul Parlamentului European se înmulțesc vocile ce condamnă abuzurile lui Aleksandar Vucic, regimul nu dă semne că ar fi dispus să dea înapoi. Nu retractează nimic și nu ia în calcul varianta compromisului, alegând să reprime violențele de stradă pe care, dacă e să dăm crezare unora dintre imaginile ce circulă pe internet, le alimentează în mod interesat. Confruntat cu mișcări de stradă tot mai ample și mai energice, guvernul de la Belgrad caută strategii pentru depășirea impasului. Caută diversiuni pentru a distrage atenția. Pentru a câștiga timp. Speră să treacă cu bine și de provocarea din prezent.
Ultima găselniță la care s-au gândit cei din conducerea de la Belgrad e reprezentată de parada prin care țara se pregătește să-și încordeze mușchii militari la finalul acestei săptămâni. Deși parada militară e programată pentru 20 septembrie 2025, cu scopul de a marca o sărbătoare națională recent instituită – Ziua Unității Sârbești, a Independenței și a Drapelului Național, celebrată în ultimii ani chiar ieri, pe 15 septembrie -, blindate, tancuri și alte elemente de tehnică militară sunt vânturate, încă de săptămâna trecută, prin zone simbolice ale Belgradului și nu numai. Antrenamente și exerciții pregătitoare, firești de altfel, dar nu putem să nu remarcăm că totul e cât se poate de convenabil, nu-i așa?
Exprimarea de virilitate militară pe care se pregătește să o pună în scenă Serbia se vrea un semnal ferm pentru inamici. Deopotrivă din interiorul și exteriorul granițelor. Se vrea o intimidare a celor ce protestează împotriva unui regim a cărui legitimitate nu o mai recunosc și totodată o descurajare a unor state precum Croația și Slovenia, foste componente ale Iugoslaviei pe care Serbia le suspectează de conspirație împotriva „lumii sârbe”.
Rămâne de văzut dacă o asemenea diversiunea va abate, cel puțin pentru o vreme, atenția societății de la problemele reale cu care se confruntă. Rămâne de văzut și dacă o zi ce se vrea a unității sârbe nu cumva va contribui și mai mult la adâncirea suplimentară a diviziunilor din prezent.
